Oraş dunărean, Zimnicea este construit lângă mai multe aşezari, fortăreţe şi fortificaţii antice, a căror vârstă se plasează între secolele IV î.Hr şi secolul I. Cele mai vechi dintre ele, sunt considerate de o parte din istorici, ca fiind construite pentru a apăra oraşul de generalul lui Alexandru cel Mare, Lisimachos.

Numele oraşului este menţionat pentru prima dată în anul 1385, în jurnalele de călătorie ale unor pelegrini creştini în drum spre casă, la întoarcerea dintr-un pelerinaj la Ierusalim. Bizantinii l-au numit Demnitzikos, devenit mai târziu Dzimnikes, Dziminkos. Numele bizantin apare în cronici chiar mai vechi, din secolul XII. ^[1] Oraşul a înflorit ca oraş-târg aflat de-a lungul rutelor comerciale care legaul Balcanii de Europa Centrală.

În 1835 avea 531 de gospodării, fiind al doisprezecelea oraş-târg ca mărime din Valahia. Pentru o scurtă perioadă de timp, între 1837- 1838, a fost reşedinţa judeţului Teleorman, însă datorită neînţelegerilor dintre boieri şi negustori, a fost înlocuită cu Alexandria. Din 1860 a devenit punct de vamă.

În timpul războiului de independeţă ( 1877 - 1878), a fost sediul de campanie al trupelor ruseşti care luptau în Bulgaria împotriva Imperiului Otoman. În primul război mondial, trupele Imperiului German au trecut Dunărea pe la Zimnicea, efectiv distrugând frontul românesc din Muntenia.

Cutremurul din 1977 a avut efecte devastatoare asupra oraşului. Aproximativ 89% a fost distrus, fiind necesară reconstrucţia sa din temelii. Paradoxal însă, mare parte din distrugeri a avut loc după cutremur, prin demolări, autorităţile comuniste dorind să creeze aici un oraş nou din temelii, după planurile şi stilul urbanistic comunist. O bună parte din banii pentru reconstrucţie au fost donaţi de Germania şi Austria. 10 ani mai târziu, noua infrastructură se deteriorase puternic datorită lucrărilor de slabă calitate. Multe clădiri începute acum 20 de ani, au rămas până în ziua de azi neterminate, astfel că zone întregi din Zimnicea sunt încă nelocuite.